Unde este acum Dumnezeul lui Ilie?

La întrebarea: „Unde este acum Dumnezeul lui Ilie?" noi raspundem: „El este acolo unde a fost întotdeauna, pe Scaunul de domnie!" Dar unde sunt azi curajosii Ilie? Stim ca Ilie a fost un om „supus acelorasi slabiciuni ca si noi", dar vai, noi nu suntem oamenii acelorasi rugaciuni ca ale lui! Un singur om care se roaga e la fel de tare ca o multime. Azi Dumnezeu nu poate folosi pe unii, nu fiindca acestia sunt prea nestiutori, ci fiindca sunt prea plini de ei însisi. Fratilor, abilitatile noastre au ajuns handicapuri, talentele noastre pietre de poticnire.

Din obscuritate, Ilie a aparut dintr-odata pe scena Vechiului Testament. Regina Izabela, acea fiica a iadului, a ucis preotii lui Dumnezeu si i-a înlocuit cu temple si parcuri idolatre ale zeilor ei. Întunericul acoperea tara si bezna neagra inimile oamenilor, iar poporul sorbea nelegiuirea ca apa. În fiecare zi tara, împestritata cu temple pagâne si ritualuri idolatre, vedea înaltându-se la cer fumul a mii de al¬tare sângeroase.

Si toate acestea aveau loc în mijlocul unui popor care si-l pretindea pe Avraam ca parinte, a caror stramosi au strigat cândva catre Dumnezeu în necazul lor iar El îi izbavise din groapa pieirii. Cum s-a îndepartat Dumnezeul slavei de ei! Cum si-a pierdut sarea gustul! Aurul si-a pier¬dut stralucirea! Dar din aceasta cadere fara masura, Dumnezeu si-a ridicat un barbat; nu un comitet, nu o secta, nu un înger, ci un OM, un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi! Dumnezeu cauta un om, nu ca sa predice, ci „sa stea în mijlocul sparturii." La fel ca Avraam în vechime, Ilie „a stat înaintea Domnului". Astfel, Duhul Sfânt a putut scrie viata lui Ilie în doua cuvinte: „S-a rugat!" Nimeni nu poate face mai mult nici pentru Dumnezeu nici pentru oameni. Daca Biserica ar avea azi atâtia oameni ai rugaciunii pe câti are sfetnici si experti administrativi, am avea o trezire spirituala mondiala într-un an de zile!

Astfel de oameni ai rugaciunii, ca Ilie, sunt eroi nationali, binefacatorii popoarelor. Ilie a auzit o voce, a vazut o vedenie, a gustat o putere, a masurat un vrajmas, si, împreuna cu Dumnezeu, a avut o biruinta. Lacrimile pe care le-a varsat, agonia sufleteasca pe care a îndurat-o, suspinurile pe care le-a înaltat, sunt toate amintite în cartea cronicii lucrarilor lui Dumnezeu, în cele din urma Ilie si-a înaltat glasul profetind cu graiul infailibil al lui Dumnezeu. Cunostea gândirea lui Dumnezeu. De aceea, el singur - un singur om — a gâtuit o natiune întreaga si a schimbat cursul naturii. Acest om, ca un colt de stânca, a stat majestic si nemiscat ca muntii din Galaad, atunci când a închis cerurile cu un cuvânt. Având cheia credintei, care se potriveste la orice lacat, Ilie a închis cerul, a pus cheia în buzunar, si 1-a lasat pe Ahab sa tremure. Da, e minunat atunci când Dum-nezeu îl apuca pe un om! Dar pamântul poate cunoaste o minune chiar mai mare: atunci când un om se apuca si se tine de Dumnezeu. Sa strige „în Duhul," sa suspine un om catre Dumnezeu, si însusi Dumnezeu va striga: „Nu ma tinea!" Noi vrem realizarile lui Ilie, dar nu luptele lui!

Fratilor, daca facem lucrarea lui Dumnezeu dupa cum vrea Dumnezeu la timpul hotarât de Dumnezeu în puterea lui Dumnezeu, vom avea parte cu siguranta de doua lucruri: binecuvântarea lui Dumnezeu si blestemele diavolului. Când Dumnezeu îsi deschide ferestrele cerului ca sa ne binecuvânteze, diavolul îsi deschide portile iadului ca sa ne loveasca. Când ne zâmbeste Dumnezeu diavolul se încrunta! Predicatorii de meserie vor sa ajute pe oricine si sa nu supere pe nimeni; dar profetii adevarati rascolesc lumea si pe unii îi înfurie chiar. Unii predicatori se iau dupa lume; profetii merg împotriva ei. Un credincios eliberat, înflacarat si umplut de Dumnezeu, e ponegrit ca tradator de patrie, fiindca se ridica împotriva pacatelor natiunii; nepoliticos, fiindca limba lui e o sabie cu doua taisuri; debalansat, fiindca are un stil neobisnuit în mesaj. Predicatorul e laudat; profetul huiduit.

Ah! frati predicatori! îi iubim pe vechii sfinti, misionari, martiri, reformatori: Lutherii nostri, Bunyanii nostri, Wesleyi, Asburyi, etc. Le scriem biografiile, le respectam amintirea, le punem în rama epitafurile si le zidim monumentele. Facem orice de dragul lor, dar nu-i imitam. Le veneram pâna si ultima picatura de sânge varsata de ei, dar avem grija ca nu cumva sa ne picure noua vreuna. loan Botezatorul a reusit sa nu fie prins, sa scape de închisoare vreo sase luni. El si Ilie n-ar rezista nici sase saptamâni pe strazile unui oras modern de azi. Ar fi aruncati la închisoare sau într-o casa de nebuni, fiindca s-ar ridica împotriva pacatului si nu si-ar tine gura. America s-ar cutremura de la un tarm la celalalt în 24 de ore daca vreun predicator, uns cu Duhul Sfânt, ar spune lucrurile pe fata. în Anglia e si mai rau. Aprindem interesul national vorbind împotriva cruzimii tribului Mau-Mau, si în acelasi timp cochetam cu criminalii atei conducatori de guverne si cu prelatii murdariti de sângele martirilor. Preotii acestia care îmbata sufletele oamenilor cu mise idolatre, cu rugaciuni catre Maria denigrând Calvarul, înselând milioane de oameni si în viata si dupa moarte prin cea mai mare min¬ciuna pe care a putut-o inventa Lucifer vreodata. Toate aces¬tea nu ne mai misca, nu ne mai coboara pe genunchi în suspine îndurerate cum l-au miscat pe Ilie altadata. Dusmanul vine navalnic, ca un puhoi de ape. Si nu se mai gaseste nici un erou, nici un barbat plin de Duhul, înarmat cu toata armatura lui Dumnezeu, ca sa ridice un steag împotriva nelegiuirilor? în vremuri ca acestea, mai ramâne un singur loc de speranta, în care ne putem pastra inima aprinsa si ochii înspre tinta: coltul rugaciunii! Acest om, Ilie, care avea în loc de inima un vulcan, si în loc de voce o furtuna, a venit la împaratie „tocmai pentru o vreme ca aceasta."

Problemele pe care le întâmpina evanghelismul mon¬dial sunt cu duiumul. Dar toate problemele se dau la o parte în fata oamenilor dârzi, care staruie în rugaciune. Ai râuri pe cari nu le poti strabate? Ai munti la care nu te poti urca? Vino înaintea Domnului cu toate: „Lucrurile imposibile" sunt specialitatea Sa!

Pretul e mare. înainte ca Dumnezeu sa ne vrea par¬teneri, împreuna-lucratori, El cere sa fie Stapânul nostru!

Ilie a trait cu Dumnezeu. Gândea ca Dumnezeu în ce priveste pacatul; suferea, ca Dumnezeu, din cauza pacatelor din jur; a vorbit, ca Dumnezeu, împotriva pacatului, întreaga fiinta i se mistuia în rugaciune, si mistuitoare i-a fost si denuntarea raului din tara. N-a avut predici moi. Predicile lui erau vâlvataia de foc, si cuvintele lui pârjoleau inima oamenilor cum sfârâie pielea la atingerea fierului înrosit.

Si „Domnul întareste pasii omului, când îi place calea Lui!" (Psalmul 37:23). Domnul a vorbit lui Ilie: „Ascunde-te!" Apoi, dupa o vreme: „Arata-te!" Ar fi gresit sa ne as¬cundem atunci când trebuie sa ne aratam, când trebuie sa mustram pe regi în Numele lui Dumnezeu; ar fi gresit sa vor¬bim atunci când Duhul ne spune sa asteptam. Trebuie sa învatam împreuna cu David: „Da, suflete, încrede-te în Domnul, caci de la El îmi vine nadejdea!" (Psalmul 62:5). Care dintre noi ar îndrazni sa ceara ca Dumnezeu sa ne rupa toate cârjele, sa ne reteze toate proptelele, ca sa n-avem alt sprijin decât în El? O, caile lui Dumnezeu nu sunt caile noastre. Caile lui Dumnezeu sunt dincolo de priceperea noastra, dar ni le descopera prin Duhul Sfânt. Dumnezeu îi spune lui Ilie sa fuga la Cherit. Apoi la Sarepta. Unde? Sa stea într-un hotel elegant? Nu! Nu! Profetul acesta al lui Dumnezeu, acest predicator al neprihanirii, a primit porunca de la Dumnezeu sa stea în saracia casa unei vaduve care nu mai avea nimic.

Observati mai târziu rugaciunea lui Ilie la Carmel. Aceasta e o capodopera de rugaciune concisa si clara: „Asculta-ma, Doamne, asculta-ma, pentru ca sa cunoasca poporul acesta ca Tu, Doamne, esti adevaratul Dumnezeu, si sa le întorci astfel inima spre bine" (I împarati 18:37). E. M. Bounds are dreptate când spune ca rugaciunile scurte, cu putere, rostite în public, sunt ecoul rugaciunilor îndelungate din taina. Ilie s-a rugat nu pentru distrugerea preotilor idolatri, nici pentru fulgere din cer ca sa distruga poporul razvratit, ci ca slava lui Dumnezeu si puterea Lui sa se arate. Noi adesea vrem sa-L ajutam pe Dumnezeu sa iasa din încurcatura. Va aduceti aminte cum a încercat Avraam? Pâna în ziua de azi pamântul e blestemat din cauza greselii lui, cu Ismael. Pe de alta parte, Ilie L-a împovarat cât a putut pe Dumnezeu. A cerut foc, dar a muiat jertfa în apa! Lui Dumnezeu îi place o asa îndrazneala în rugaciune. „Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire, si marginile pamântului în stapânire!" (Psalmul 2:8).

Oh, fratii mei! Multe din rugaciunile noastre sunt doar sfaturi pe care i le dam lui Dumnezeu. Rugaciuni decolorate din cauza ambitiilor noastre, fie pentru noi însine, fie pentru confesiunile noastre. Piara gândul acesta de la noi! Tinta noastra trebuie sa fie numai Dumnezeu. Unitati-va în jur: Cinstea Lui e patata, Fiul Sau ignorat, Legile Lui calcate, Numele Lui profanat, Cartea Lui uitata, Casa Lui transfor¬mata în circ de activitati sociale! Si uitati-va la rugaciunile noastre! Nicicând n-are Dumnezeu nevoie de rabdare mai multa ca atunci când poporul Lui „se roaga"! Noi îi spunem ce sa faca si cum sa faca; dam sentinte si facem aprecieri, într-un cuvânt, spunem de toate, numai de rugat nu ne rugam! Si nu exista Scoala Teologica în care sa învatam aceasta arta. Care Scoala Biblica are„Rugaciunea" în programa analitica? Si de fapt, lucrul cel mai important pe care-1 poate învata cineva e patosul si focul rugaciunilor din Sfânta Scriptura. Dar unde si cine le mai învata azi pe acestea? Hai sa scoatem si ul¬timul bandaj, sa deschidem rana, sa spunem deschis ca cei mai multi dintre directorii si profesorii scolilor noastre nu se roaga, nu varsa lacrimi, nu cunosc agonia rugaciunilor de mijlocire. Pot sa învete ce ei însisi nu stiu?

Daca ar fi cineva în stare sa-i faca pe credinciosi sa se roage, sub puterea lui Dumnezeu, ar deschide usa celei mai mari treziri spirituale pe care a vazut-o vreodata acest pamânt. Dumnezeu nu da gres. El „poate... prin puterea care lucreaza în noi" Problema nu e nici Comunismul, nici Românismul, nici Modernismul. Problema e crestinismul adormit!

                                                                          In clocot pentru Cristos 

Continut        Romani 12:11

"În sârguinţã fiţi fãrã preget. Fiţi plini de râvna cu duhul. Slujiţi Domnului."

Versetului 12 spune: "Bucuraţi-vă în nãdejde. Fiţi rãbdãtori în necaz. Stãruiţi în rugãciune.” Am văzut cum Cristos a venit într-o lume plinã de pãcat, boalã, Satan şi înşelãciune, a luat toate acestea asupra lui şi a murit ca sã ne elibereze de ele parţial acum şi în mod desãvârşit la învierea de apoi. Aceasta este temelia speranţei noastre. În aceasta ne bucurãm. Şi în această bucurie răbdăm suferinţa. Cu această răbdare iubim atunci când este greu de iubit, şi cu aceastã dragoste îl glorificăm pe Dumnezeu.

Am pus întrebarea: Dacã speranţa este atât de fundamentală vieţii creştine, cum poţi trezi şi apoi susţine în tine sentimentul speranţei? Şi am răspuns: "Stãruiţi în rugãciune" (Efeseni 1:1Cool şi meditaţi asupra Scripturii (Romani 15:4). Acum ne întoarcem la versetul 11 şi vom vedea cã aceste douã strategii ale rãzboiului spiritual stau de asemenea şi la temelia acestui verset. Versetul 11 spune "În sârguinţã fiţi fãrã preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului." Apostolul Pavel a mai folosit acelaşi ton în acest capitol. Amintiţi-vã versetul 8: "…Cine cârmuieşte, sã cârmuiascã cu râvnã". Acum el ne spune tuturor: "Fiţi plini de râvnã cu Duhul".

Aşadar un mod de a înţelege relaţia dintre porunca de a ne bucura, răbda şi ruga din versetul 12 şi poruncile din versetul 11 este de a vedea cã versetul 11 spune foarte clar: Fã toate acestea cu pasiune. Versetul 11 dã intensitate şi focar acestor lucruri. Intensitatea este datã de prima parte:"fiţi plini de râvnã." Iar focarul este Isus Cristos, Domnul. Fie ca toate să fie făcute slujindu-L pe El.

1. Intensitatea: În sârguinţã fiţi fãrã preget; Fiţi plini de râvnã cu duhul.

“În sârguinţã fiţi fãrã preget. Fiţi plini de râvnã cu duhul.” Se pare că acesta este un fel negativ şi unul pozitiv de a spune acelaşi lucru. Negativ, nu pregetaţi în a fi sârguincioşi. Pozitiv, fiţi plini de râvnă cu duhul. Singurul lucru pe care Pavel îl spune aici este: Lucrează din plin pentru Cristos cu pasiune.

Fiecare dintre aceste două afirmaţii se lãmuresc şi se protejeazã reciproc de pericolul unei înţelegeri greşite. "În sârguinţã fiţi fãrã preget" - nu fiţi leneşi, lipsiţi de zel - ar putea sã însemne: fiţi pragmatici. Lucraţi, lucraţi şi iar lucraţi şi nu vă îngrijoraţi cu privire la sentimente sau la ceea ce simţiţi. Ceea ce conteazã este sã duceţi lucrurile pânã la capãt. Fiţi dornici, serioşi şi plini de zel pentru a duce lucrurile pânã la capãt. Lenea e un mare viciu. Eficienţa şi perseverenţa în muncã este o mare virtute.

Dar putem vedea cât de incompletã este aceastã înţelegere a textului, atunci când privim la partea pozitivã, cea care clarificã prin complementare, şi anume, "fiţi plini de râvnã cu duhul." Cuvântul "râvnã" vine din cuvântul în Latinã, fervens care înseamnã "clocot." Acesta este adevăratul înţeles al acestui cuvânt în originalul grecesc (zeontes): a fierbe – în duh. Aşa cã ideea este în mod clar nu numai una de perseverenţa sau eficienţă în muncã. Duhul este deasmeni luat în considerare, nu numai trupul. Ceea ce simţi este luat în considerare, nu numai ducerea la sfârşit a lucrurilor. Astfel cã scopul acestor douã propoziţii împreunã este: Nu numai lucraţi din plin, ci şi simţiţi din plin.

Ceea ce este valabil şi privind din sens invers. Dacã citeşti doar al doilea îndemn: "Fiţi plini de râvnã cu duhul,” ai putea concluziona: Viaţa creştinã este cea a unei trãiri pasionale a inimii. A lucra şi a o face cu eficienţã nu e foarte important. Sentimentele – fervoarea, clocotirea în duh – sunt cele ce conteazã. Primul îndemn ne pãzeşte însă de la a vedea lucrurile doar în parte: Nu numai simţiţi din plin, ci şi lucraţi din plin.

Avertismentul cu privire la a fi “fără preget” ne indicã clar faptul cã Pavel doreşte ca noi să lucrãm din greu. Una dintre afirmaţiile cele mai clare asupra acestui fapt o gãsim în 1 Corinteni 15:58. Aici Pavel tocmai a scris un capitol întreg cu privire la învierea lui Cristos ca bază a învierii noastre, şi acum trage concluzia asupra cum ar trebui sã trãim odată ce avem aceastã nãdejde fermă, de neclintit: "De aceea preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, cãci ştiţi cã osteneala voastrã în Domnul nu este zadarnicã".

Sporind în lucrul Domnului înseamnã: Lucraţi mult şi din plin pentru Domnul. Despre aceasta vorbeşte Romani 12:11 “În sârguinţã fiţi fãrã preget.” Aşa că atunci când alipim cele douã pãrţi ale versetului 11 acesta sunã astfel: Lucraţi mult şi din plin pentru Cristos cu pasiune. Lucraţi pentru Cristos simţind cu inima. Simţiţi cu intensitate în timp ce lucraţi. Fiţi pragmatici ca şi un om de afaceri. Şi fiţi cuprinşi de pasiune ca şi un poet – sau îndrãgostit. Nu spune: Eu sunt un om practic, nu am o fire pasionalã. Urmăreşte sã devii cuprins de pasiune. Nu spune: Eu sunt o fire pasionalã, nu am simţ practic. Urmăreşte sã cultivi un spirit practic.

Jonathan Edwards a scris 70 de rezoluţii în tinereţe. Cred cã rezoluţia a şasea redã foarte bine înţelesul cuvintelor lui Pavel: “În sârguinţã fiţi fãrã preget. Fiţi plini de duhul.” Edwards a scris: “Rezoluţie: Sã trãiesc cu toatã puterea mea, tot timpul vieţii mele”.

Isus îi avertizează în mod foarte dur pe toţi aceia care se complac în starea de cãldicei faţã de El. Apocalipsa 3:15-16, “Ştiu faptele tale: cã nu eşti nici rece, nici în clocot. O dacã ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcã eşti cãldicel, nici rece nici în clocot, am sã te vãrs din gura Mea”.

Cea dintâi poruncã este “Sã iubeşti pe Domnul Dumnezeul tãu, cu toatã puterea ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta, şi cu tot cugetul tãu” (Luca 10:27). Şi Dumnezeu promite sã se lase gãsit de noi atunci când îl cãutãm din toatã inima şi nu când avem inima împãrţitã. Ieremia 29:13-14 spune, “Mã veţi cãuta şi mã veţi gãsi dacã mã veţi cãuta din toatã inima. Mã voi lãsa să fiu gãsit de voi, zice Domnul.”

În repetate rânduri Biblia ne spune: intensitatea conteazã. Zelul conteazã. A lucra din toatã inima conteazã. Nu te mulţumi cu nimic mai puţin. Noi existãm pentru a rãspândi o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu. Nu poţi sã rãspândeşti ceea ce nu ai. Cere-I-o constant lui Dumnezeu în rugãciune şi cautã în Scripturã minunăţiile care te vor face sã fii în clocot pentru Cristos. Aceasta este instensitatea despre care vorbeşte versetul 11.

2. Focarul: Slujiţi Domnului

Acum cu privire la focar.

Am spus cã versetul 11 dã intensitate şi focalizare chemãrii către speranţã, bucurie, răbdare şi dragoste din versetul 12. Intensitatea este datã de “În sârguinţã fiţi fãrã preget. Fiţi plini de duh.” Trãiţi cu toatã puterea voastră tot timpul vieţii voastre. Focarul este dat de: “Slujiţi Domnului.” Toatã aceastã intensitate are un focar, un centru. Slujiţi-L pe Cristos. Pentru aceasta există pasiunea.

Pavel nu spune cã existã un tip de personalitate caracterizată de pasiune care are valoare în sine. Ci el spune: Atunci când este vorba de a-L sluji pe Cristos, inima împãrţitã, căldicică, lenea, indolenţa, neglijenţa sunt stãri total nepotrivite. A fi mântuit de Isus Cristos este cel mai mare lucru din lume. Înseamnã a avea viaţa veşnicã. Înseamnă că nu poţi muri. Vei trãi o întreagã veşnicie copleşit de bucurie. Nimeni şi nimic nu te poate separa de Cristos. Toate lucrurile lucreazã împreunã pentru binele tãu. Toate necazurile şi suferinţele tale produc o greutate veşnicã de slavã. A nu fi plin de pasiune şi înflãcãrare cu privire la toate aceste lucruri este un semn de orbire spiritualã sau dezechilibru emoţional.

A-L sluji pe Cristos este cel mai mare privilegiu pe care-l au oamenii în universal acesta. Deaceea sã meditãm la ce înseamnã acest lucru. Vom face aceasta comparând slujirea lui Cristos cu slujirea a alte trei lucruri. Făcând această comparaţie vom vedea ce înseamnã a-L sluji pe Cristos şi de ce acesta este cel mai mare privilegiu din lume.

2.1. Slujiţi lui Isus nu pântecelui

Mai întâi, Pavel spune slujiţi Domnului Isus, nu pântecelui vostru. Romani 16:17-18, “Vã îndemn fraţilor, sã vã feriţi de cei ce fac dezbinãri şi tulburare împotriva învãţãturii, pe care aţi primit-o. Depãrtaţi-vã de ei. Cãci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor”. Cu alte cuvinte slujesc stomacului lor.

Aşsadar, a-L sluji pe Cristos este în contrast cu a-ţi sluji stomacul, sau pe scurt a fi robul propriilor pofte. Eşti robul propriilor pofte atunci când le tratezi ca şi cum ele sunt cele care îţi oferã cea mai mare plãcere. Dacã Cristos te cheamã la înfrânarea poftelor, abstinenţã şi gânduri curate, şi dacă poftele te cheamã la desfrânare, imoralitate şi gânduri murdare, şi tu urmezi poftele tale şi nu pe Cristos, atunci slujeşti poftelor şi nu lui Cristos. De fapt spui cã poftele sunt cele care îţi oferã o plăcere mai mare decât Cristos. Slujindu-L pe Cristos nu se poate compara cu ceea ce oferã aceste pofte. Acesta este un lucru foarte serios.

Acest contrast între a sluji propriilor pofte şi a sluji Domnului ne atrage atenţia asupra faptului cã slujindu-L pe Cristos este un lucru mult mai satisfăcător decât atunci când mâncãm şi slujindu-L pe Cristos este un lucru mult mai satisfăcător decât sexul (actul sexual, sau pornografia, sau fanteziile sexuale, sau masturbarea), şi slujindu-L pe Cristos este un lucru mult mai satisfăcător decât plãcerile leneviei. Deci un adevăr pe care îl putem afirma este acela că slujindu-L pe Cristos înseamnã a experimenta valoarea şi frumuseţea Lui ca fiind superioare şi oferind mai multã satisfacţie decât poftele.

2.2 Slujiţi lui Isus nu oamenilor

În al doilea rand, Pavel spune slujiţi Domnului Isus nu oamenilor. Acum, bineînţeles, trebuie sã îi slujim pe oameni dintr-un anumit punct de vedere. Galateni 5:13 spune, “Nu faceţi din slobozenie o pricinã sã trãiţi pentru firea pãmânteascã, ci slujiţi-vã unii altora în dragoste”. Trebuie sã ne slujim unii altora cu sensul de a face bine aproapelui, şi de a veni în întâmpinarea nevoilor altora.

Dar există şi un alt mod de a-i sluji uneori pe oameni, un mod foarte greşit, iar Pavel spune cã putem ocoli acest mod geşit prin a-L sluji pe Cristos în schimb. Spre exemplu, în Efeseni 6:6-7 Pavel le spune slujitorilor cum sã lucreze “nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea sã plãceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Cristos, care fac din inimã voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor.”

Modul greşit de a sluji omului este de a fi sclavul aprobării sale. Acesta este un mare rãu şi o robie teribilã pentru mulţi oameni. Mulţi sunt robii pãrerilor altora. Mulţi oameni trãiesc cu un ochi aţintit la ce gândesc alţii despre ei. Fericirea lor creşte sau scade în funcţie de ce cred şi zic alţii. Însă o astfel de slujire aparţine în ultimã instanţã unei singure persoane: Isus Cristos. O singurã persoanã din audienţã conteazã în cele din urmã.

Aşa cã slujirea Domnului Isus din acest punct de vedere este o mare eliberare. Suntem eliberaţi de sub încãtuşarea pãrerilor oamenilor şi suntem preocupaţi de un singur lucru: Aprobã Isus Cristos, Domnul cerurilor şi al pãmântului ceea ce spun şi fac eu?

Aşadar, acest contrast între a sluji oamenilor şi a sluji Domnului ne atrage atenţia asupra faptului cã slujindu-L pe Cristos este un lucru mult mai satisfăcător decât aprobarea oamenilor. A cãuta sã fim pe placul Domnului este infinit mai important decât sã fim pe placul oamenilor. De fapt putem defini ce înseamnă a-L sluji pe Cristos prin a privi la cãutarea aprobãrii lui Cristos ca fiind cu mult mai importantă decât aprobarea oamenilor, şi apoi prin a acţiona pe baza acestei convingeri.

2.3. Slujiţi lui Isus nu Legii

În al treilea rând Pavel spune sã Îi slujim lui Isus nu Legii. Romani 7:6 ne spune “Dar acum, am fost izbãviţi de Lege şi suntem morţi faţã de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca sã slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu dupã vechea slovã.” Pavel contrastează slujirea sub vechea slovã cu slujirea într-un duh nou. Odinioară ne concentram asupra cerinţelor legii pentru îndreptăţirea noastrã şi slujirea noastrã era aducătoare de moarte. Nimeni nu este considerat neprihãnit prin faptele Legii (Romani 3:20). Dar acum odată ce Cristos a venit pe Pamânt, noi am murit faţa de aceastã concentrare asupra Legii şi cerinţelor ei şi acum ne concentrăm asupra lui Cristos şi a Duhului Sãu dãtãtor de viaţã. (Romani 7:4).

Aceasta înseamnã cã a-L sluji pe Hristos nu înseamnã neapãrat a urma o lege nouã. Ci mai degrabã o Persoanã, Isus Cristos care stã acum în locul unde odatã stãtea legea. Şi aceastã Persoanã divinã este în primul şi în primul rând un Împlinitor al Legii şi nu unul care cere ca Legea sã fie pãzitã. Din acest punct de vedere El este total diferit de Moise. “Se cade”, a spus Isus, “sã împlinim tot ce trebuie împlinit” (Matei 3:15). “Cristos ne-a rãscumpãrat din blestemul Legii, fãcându-se blestem pentru noi” (Galateni 3:13). El împlineşte legea în chip desãvârşit şi poartă blestemul ei în chip desãvârşit. De aceea, a-L sluji pe Cristos este în mod radical diferit de a sluji Legea. A sluji o poruncă şi a sluji o persoanã divinã care împlineşte porunca înainte de a da porunca sunt douã lucruri radical diferite.

Aşa cã a sluji lui Cristos, şi nu Legii, înseamnã a crede cine este El (cã El este Mesia, Fiul lui Dumnezeu), şi a crede ceea ce a fãcut El (că mi-a adus iertarea deplinã şi neprihãnirea desãvârşitã), iar apoi a cãuta cu toatã puterea noastră sã devenim în practica vieţilor noastre ceea ce suntem în El. Aceastã slujire este o mare eliberare. A fi robul lui Cristos neprihãnirea noastrã este libertate şi bucurie.

Am vãzut cã slujind Domnului înseamnã 1) să-L vedem pe Domnul ca fiind mai valoros, mai de preţ decât tot ce oferă poftele; slujind Domnului înseamnă 2) să priveşti la aprobarea lui Dumnezeu ca fiind mult mai valoroasă decât aprobarea oamenilor şi sã acţionezi pe baza acestei convingeri; şi slujind Domnului înseamnă 3) sã crezi cã El a murit pentru noi şi a împlinit Legea pentru noi, astfel cã toatã slujirea noastrã este de fapt primirea în dar a ceea ce El a împlinit şi rãscumpãrat.

Cel puţin de trei ori, Pavel ne aratã cum trebuie sã lucrãm cu zel, înflãcãrare şi pasiune în slujba lui Cristos, dar în tot lucrul nostru -- în toatã slujba noastrã – Cristos este Cel care ne dã nouã ceea ce El a cumpãrat cu preţ de sânge şi El este Cel ce ne slujeşte. Spre exemplu Romani 15:18 spune “Cãci n-aş îndrãzni sã pomenesc nici un lucru, pe care sã nu-l fi fãcut Hristos prin mine, ca sã aducã Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele.” Pavel a slujit. Într-adevãr el a slujit cu toatã puterea lui şi a suferit mult. Dar, spune el, Cristos a realizat toate aceste lucruri, lucrând prin mine. Slujirea mea a fost o primire a slujirii lui Cristos. Viaţã mea este o constantã încredere în El, dependenţã de El şi primire a slujirii Lui.

Pavel afirmã din nou acest lucru în Coloseni 1:28-29 “Pe El (Cristos) Îl propovãduim, şi sfãtuim pe orice om, şi învãţãm pe orice om în toatã înţelepciunea, ca sã înfãţişãm pe orice om desãvârşit în Hristos Isus. Iatã la ce lucrez eu, şi mã lupt dupã lucrarea puterii Lui, care lucreazã cu tãrie în mine.” Pavel slujeşte. Pavel lucrează. Pavel trece prin încercãri şi luptã. Dar în adâncul fiinţei lui, toatã slujirea şi lucrarea şi suferinţa şi lupta lui sunt daruri de la Cel pe care Îl slujeşte. A-L sluji pe Cristos este o constantã încredere în El, dependenţã de El şi primire a slujirii Lui.

În final, Pavel spune din nou acest lucru în 1 Corinteni 15:10 “Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţã de mine nu a fost zadarnic; ba încã am lucrat mai mult decât toţi; totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine”. Pavel lucrează din greu, nu este leneş. Dar toatã munca şi slujirea lui este rezultatul lui Cristos slujindu-l pe el.

Am spus la început cã a-L sluji pe Cristos este cel mai mare privilegiu din lume. Acum este mult mai clar de ce acest lucru este adevãrat. Este adevãrat pentru cã cea mai mare Persoanã din univers nu doar ne-a chemat sã Îl slujim, dar a devenit Slujitorul nostru astfel ca toatã slujirea noastrã este o constantã încredere, dependenţã şi primire.

Motivul pentru care a fãcut aceasta este cã dătătorul primeşte slava. Dacã L-am sluji ca şi cum El ar avea nevoie de ceva de la noi, atunci noi am lua slava. Dar dacã aşa cum spune 1 Petru 4:11, Îl slujim “dupã puterea care ne-o dã Dumnezeu”, atunci El primeşte slava. În slujirea lui Cristos, noi primim ajutorul şi El primeşte slava.

Aceasta este cea mai minunatã viaţã. De aceea în sârguinţã, fii fãrã preget, dar fii în clocot în duhul, în timp ce îl slujeşti pe Domnul.